luni, 24 noiembrie 2014

SCRISOARE DESCHISĂ adresată domnului Klaus Iohannis, Preşedintele ales al României

SCRISOARE DESCHISĂ adresată domnului Klaus Iohannis, Preşedintele ales al României

 Domnule Preşedinte,
 În seara zilei de 16 noiembrie 2014, la puţin timp după încheierea votului pentru alegerea Preşedintelui României, aţi postat, pe site-ul dumneavoastră de Facebook, următorul mesaj:
,,AM CÂŞTIGAT! NE-AM LUAT ŢARA ÎNAPOI”!
Constat că nu folosiţi persoana I singular, ci persoana I plural. Nu dumneavoastră singur v-aţi luat ţara înapoi, ci împreună cu alţii. Poate că într-un eventual răspuns la această scrisoare, veţi găsi de cuviinţă să precizaţi dacă aţi vrut să ne spuneţi că aţi luat ţara înapoi împreună cu şi în numele celor 6,3 milioane de români care au votat pentru dumneavoastră, sau împreună cu şi în numele şi al celor 5,3 milioane de români care au votat pentru adversarul dumneavoastră, sau, poate, şi împreună cu şi în numele şi al celor 6,7 milioane de români care nu s-au prezentat la vot. Poate că veţi preciza şi DE LA CINE aţi luat ÎNAPOI ţara. Exclud varianta că aţi luat ţara de la pesedişti ca să o daţi ÎNAPOI la pedelişti, sau la penelişti.
Până la primirea eventualului dumneavoastră răspuns, îmi permit să bănuiesc că, odată ales Preşedinte al României, vorbiţi în numele întregului popor român şi atunci când spuneţi NE-AM LUAT ŢARA ÎNAPOI, ne spuneţi, de fapt, că, dumneavoastră împreună cu tot poporul român aţi luat ţara înapoi.
Asta înseamnă că, până în seara zilei de 16 noiembrie 2014, şi dumneavoastră şi eu şi poporul român nu am mai avut ţară, am fost deposedaţi de lucrul acesta care se numeşte ŢARĂ.
Din nefericire, lucrurile stau chiar aşa. Poporul român, din care facem parte amândoi, a fost, realmente, deposedat de ŢARA lui, ROMÂNIA.
În ultimii 25 de ani, poporul român a fost deposedat de capitalul său naţional, de fabrici, de uzine, de bănci etc. A fost deposedat de peste 4 milioane locuri de muncă, astfel că aceste milioane de români au fost alungaţi din ţară în căutarea unui loc de muncă, şi-au părăsit familiile, şi-au lăsat copii fără îngijirea şi dragostea parintească, pradă traficanţilor de droguri şi de carne vie. Poporul român a fost deposedat de resursele sale naturale, care sunt exploatate de corporaţii transnaţionale, cu redevenţe de batjocură pentru statul român. A fost şi este deposedat de terenurile agricole şi de păduri, trecute pe nimic în proprietatea străinilor. A fost şi este deposedat de cea mai mare parte a avuţiei create în economia naţională, care este însuşită, sub formă de profituri, uriaşe, în cea mai mare parte, nedeclarate şi neimpozitate, de cei deveniţi proprietari ai capitalului românesc şi care o transformă în bunuri de lux sau o transferă în străinătate, lăsând ţara fără investiţii, fără venituri bugetare, cu salarii şi pensii de mizerie, cu servicii sociale umilitoare. A fost şi este deposedat de patrimoniul său cultural şi spritual. A fost şi este deposedat de suveranitatea sa naţională. A fost şi este deposedat de statul său naţional, capturat de oligarhia creată prin „privatizări” şi „retrocedări” şi folosit pentru menţinerea în stare de sărăcie şi umilinţă a celei mai mari părţi a românilor.

Pentru a-şi LUA ŢARA ÎNAPOI, poporul român, cetăţenii României vor trebui să-şi IA ÎNAPOI capitalul de care au fost deposedaţi, să devină proprietari asupra acestui capital, să-şi însuşească profiturile create de acest capital, să folosească aceste profituri pentru a-şi lua înapoi fabricile, uzinele şi băncile etc, pentru a-şi reconstrui întreprinderile şi locurile de muncă care i-au fost distruse, să-şi construiască un stat cu adevărat democratic, controlat de el, de popor, nu de oligarhi, care să-l slujească pe el, nu pe oligarhi.
Luarea ÎNAPOI a ţării, REÎMPROPRIETĂRIREA poporului român cu propria lui ŢARĂ va fi un proces greu şi de lungă durată. Un astfel de proces nu se finalizează prin câştigarea alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României. El poate, însă, începe cu câştigarea acestor alegeri.
Cred, deci, Domnule Preşedinte, că v-aţi grăbit spunând că „ne-am luat ţara înapoi”. Este posibil să fi făcut primul pas în această direcţie. Aştept cu mult interes paşii următori.
Încă de la începutul anului 1990, am elaborat şi publicat PROIECTUL DE ŢARĂ care ar fi permis poporului român să devină şi să rămână proprietar pe propria lui ŢARĂ, România, să facă din acestă ţară una prosperă, o adevărată Grădină a Maicii Domnului. La timpul respectiv, acest proiect de ţară s-a numit VARIANTA COJOCARU. După 1990, am spus, mereu, că aplicarea oricărei ALTE variante de proiect de ţară pentru România va avea ca efect deposedarea poporului român de propria lui ţară, în final dispariţia lui ca popor. Suntem în plină desfăşurare a acestui proces distructiv, criminal.
Am actualizat, continuu, VARIANTA COJOCARU la situaţia economică şi socială a ţării, creată prin politicile nefaste ale guvernelor postdecembriste. Am prezentat acest proiect de ţară, actualizat, tuturor celor trei predecesori ai dumneavoastră în funcţia de Preşedinte al României. Au refuzat toţi trei. Au preferat să devină părtaşi la distrugerea ţării. Aşa vor rămâne, în istorie.
Am studiat, cu atenţie, „programul” pe care l-aţi prezentat electoratului în campania electorală. Din păcate, acest „proiect de ţară” a fost elaborat de oameni care au participat, direct, la deposedarea poporului român de ţara lui, pentru propria lor îmbogăţire, oameni care doresc să facă acelaşi lucru şi în viitor. De „programe” asemănătoare au „beneficiat” şi cei trei predecesori ai dumneavoastră.
Ultima actualizare a VARIANTEI COJOCARU este reprezentată de proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei României, pe care l-am elaborat, ca iniţiativă cetăţenească, împreună cu mai mulţi specialişti români, animaţi de ideea de a ajuta poporul român să-şi IA ŢARA ÎNAPOI.
Predecesorii dumneavoastră, împreună cu parlamentele şi guvernele postdecembriste, au „creionat” astfel Constituţia şi legile încât deşi au prevăzut, pe hârtie, dreptul cetăţenilor de a iniţia revizuirea Constituţiei, au creat prevederi care fac imposibilă finalizarea unei astfel de iniţiative, fără aprobarea Parlamentului, a politicienilor, în spatele cărora se află oligarhia autohtonă şi transnaţională.
În conformitate cu prevederile articolului 90 din actuala Constituţie a României, Preşedintele României „poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional”. Constituţia ţării este, evident, o problemă de MAXIM interes naţional.
Organizarea unui referendum prin care să cereţi poporului român să-şi exprime voinţa cu privire la Constituţia Cetăţenilor ar ajuta mult acest popor şă-şi ia ţara ÎNAPOI.
Pentru mine, ar fi prima dovadă, CLARĂ, a hotărârii dumneavoastre de a ajuta poporul român să-şi ia ţara ÎNAPOI.
Cu cele mai bune gânduri,
Dr. Constantin Cojocaru
20.11.2014

Prezentarea localitatii

Suprafata: 148,9 kmp
Intravilan: 893,3 ha
Extravilan: 13996,7 ha
Populatie: 8290
Gospodarii: 3412
Nr. locuinte: 3100
Nr. gradinite: 3
Nr. scoli: 4
Nr. licee: 1
Numele localitatilor aflate in administratie:
Secu, Izvoru Alb, Potoci
Asezarea geografica:
Oraşul Bicaz este situat în partea de vest a judeţului Neamţ, în zona montană, la confluenţa râului Bicaz cu râul Bistriţa
Latitudine nordică 46° 55', longitudine estică 26° 27'
Limitele geografice: învecinat:
La nord cu comuna  Hangu
La sud cu comuna Tarcău
La vest cu comuna Taşca
La est cu comunele Pângăraţi şi Tarcău
Poziţia geografică a oraşului Bicaz favorizează comunicarea în direcţiile:
DN 15 Bacău-Bicaz-Vatra Dornei
DN 12C Bicaz-Gheorgheni
DJ 155F Bicaz-Bistricoara (prin Durău)
Activitati specifice zonei:
Exploatarea şi industrializarea lemnului
Materiale de construcţie
Creşterea animalelor
Turism
Agroturism
Comerţ
Activitati economice principale:
Servicii
Comerţ
Turism
Industria de prelucrare a lemnului
Construcţii
Obiective turistice:
1. Muzeul de istorie şi etnografie, în care fiinţează şi expoziţia permanentă de pictură "Epopeea Bicazului" a doamnei Iulia Hălăucescu
2. Barajul Bicaz (Izvorul Muntelui)
3. Lacul de acumulare Bicaz (Izvorul Muntelui
4. Portul Bicaz
5. Masivul Ceahlău în care regăsim Parcul Naţional Ceahlău (7 742,5 ha)
6. Rezervaţia Naturală Secu (600 ha).
Monumente istorice şi arhitecturale:
1. Casa regală, construită în 1909 sub conducerea arhitectului Carol Zane, actualul sediu al primăriei
2. Teatrul orăşenesc, construit în 1909 sub conducerea arhitectului Carol Zane, actualul sediu al muzeului
3. Biserica "Sfântul Gheorghe", construită în 1830, obiectiv de cult
4. Monumentul eroilor - construit în 1904
Formele de turism practicate în oraşul Bicaz:
1. Turism montan: drumeţii, orientare turistică, alpinism, montain bike
2. Turism sportiv: hidrobiciclete, skijet, înot, caiac, plimbări cu barca, plimbări cu vaporul
3. Pescuit sportiv, vânătoare
4. Turism rural, agroturism
Evenimente locale:
Zilele oraşului - 25-27 octombrie
Ziua marinei române - 15 august
Festival de datini şi obiceiuri - decembrie
Festivalul internaţional de folclor - august
Tabăra de creaţie Potoci - iulie
Tabăra internaţională de limba engleză pentru elevi, Bicaz
Facilitati oferite investitorilor:
Mediu prielnic pentru dezvoltarea turismului şi agroturismului
Materii prime (lemn, ciment, piatră)
Terenuri pentru investiţii
Forţă de muncă
Facilităţi cu privire la taxe şi impozite
Proiecte de investitii:
1. Reabilitare, modernizare şi dotări la Grupul şcolar Bicaz
2. Reabilitare termică a blocurilor de locuinţe din zona centrală a oraşului Bicaz
3. Reamenajarea peisagistică a centrului civic al oraşului Bicaz
4. Restaurarea clădirii de patrimoniu în care funcţionează Primăria oraşului Bicaz
5. Extinderea reţea apă şi apă uzată pe strada Izvorul Muntelui
6. Realizare reţea alimentare cu apă şi apă uzată, bazin de captare şi ministaţie de epurare în satul Potoci
7. Realizare centură ocolitoare a oraşului Bicaz
8. Modernizare şi asfaltare a 6,6 km străzi orăşeneşti
9. Reabilitare stradă Izvorul Muntelui consolidarea malurilor Pârâului Izvoru Muntelui
10. Modernizare şi asfaltare drum în satul Potoci şi consolidarea malurilor Pârâului Potoci
11. Modernizare drum DC 211 - în satele Izvoru Alb şi Secu
12. Pod de legătură în zona spital - strada Barajului
13. Proiectare şi execuţie patinoar în oraşul Bicaz
14. Modernizare şi extindere bază sportivă